Maratonul Constantinei, descris kilometru cu kilometru

Redactor:
Andru Nenciu
Maratonul Constantinei, descris kilometru cu kilometru
  • Publicat:

Constantina Tomescu Diță a cucerit un nou aur pentru România. Mamă a unui băiat de 13 ani, Pușa, cum îi spun apropiații se ia la trântă cu limitele fiziologice în cea mai istovitoare tentativă din sportul mondial: maratonul de 42,195 km. În apropierea ei așteaptă startul Lidia Șimon și Luminița Talpoș, iar pe un culoar adiacent, soții-antenori își reglează ghidonul bicicletelor pentru a le transmite fetelor informații fierbinți, menite să le ajute în cursă.

KM 0
Tot Beijingul paralizat. E duminică, abia trecut de șapte dimineața, și mii de oameni au coborât lângă șosea. La teribila probă denumită astfel după fuga lui Pheidippides, mesagerul grec de la Marathon spre Atena, care a anunțat înfrângerea perșilor, asistă fani veniți din toate colțurile globului.
KM 15
Unii urlă ca din gură de șarpe despre idoli de moment, alții privesc pasiv, iar voluntari simetric așezați le hidratează pe fondiste. La km 15, 33 de competitoare se poziționează la o secundă de trioul fruntaș, fără a da vreun semn de evadare. Tomescu le ia fața, dar nimic nu anunță încă țâșnirea. Aude tot ce-i transmite soțul de pe bicicletă, dar comunicarea verbală poate fi doar într-un singur sens.
„Du-te, Pușa, du-te. Mărește ritmul” Vali Tomescu
KM 22
Feed-back-ul fondistei se reflectă însă pe șosea iar la o oră și 13 minute, chiar înaintea jumătății distanței acoperite (1h 15:11), Diță face mișcarea decisivă. Avea să se traducă prin cea mai mare carte jucată de-a lungul carierei. În binecunoscutul său stil de alergare, ușor legănat, românca se debarasează de grup și vizitează în grabă, de una singură, tot centrul Beijingului. Nu mai dispune acum de ajutorul soțului, antrenorul cedând din cauza forțelor de ordine pe la km 26, dar are liber tot culoarul de zbor spre podium.
KM 30
Pe traseu, în partea a doua, rulează cadre de groază. Recordmena Statelor Unite, Deena Kastor, se accidentează și urlă de durere precum un siamez desprins din carnea fratelui său. O asiatică plonjează pe bitum, iar supervedeta Paula Radcliffe se contorsionează în chinuri provocate de crampele musculare. În tot acest timp, Pușa gestionează perfect avansul luat, menține neschimbat tempoul, iar Lidia rămâne în plutonul urmăritor.
„Am fost surprinsă să observ că nimeni nu mă urmărește” Pușa Tomescu
KM 35
Distanța de la borna 30 (57 de secunde – 1h 45:04) e sporită substanțial de româncă după încă 5.000 de metri (72 de secunde – 2h:02:00), iar mica armată condusă de marea favorită, kenyanca Catherine Ndereba, se zărește cu greu. Se vede însă Cuibul de Pasăre.
„Mă tot uitam în spate, ca nu cumva să mă ajungă cineva” Pușa Tomescu
KM 40
Chinezii ard de nerăbdare s-o vadă în carne și oase pe miniona alergătoare cu ochi albaștri. Șimon retrogradase între timp pe locul 8, iar Talpoș se afla între primele 20. Pe măsură ce se apropie de grandiosul stadion, Pușa încetinește ritmul, dar e readusă la viață de sunetul asurzitor propulsat din arenă. Își aruncă privirea peste umăr de nenumărate ori pentru a-și asigura spatele și face ultimul tur. 2h 26:44 pentru Pușa și cea mai în vârstă campioană olimpică la maraton aprinde încă o dată flacăra olimpică a sportului românesc.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre

Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor, aflat pe patul suferinței
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor, aflat pe patul suferinței
A devenit strict interzis, chiar DE ASTĂZI, 10 MAI. Regula care se aplică pe stradă, dar și la TV
A devenit strict interzis, chiar DE ASTĂZI, 10 MAI. Regula care se aplică pe stradă, dar și la TV
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×